Scroll down for EN version
Trei prieteni – un suedez, un cubanez și un german (pare un început de banc, dar te asigur ca nu e) – care și-au făcut din Hamburg casa lor, au ajuns la Cluj săptămâna asta. Iar ce au adus cu ei n-a fost doar un concert, ci o stare de spirit. Tingvall Trio a urcat pe scenă pe 20 martie la ANMGH Cluj și ne-a oferit o seară naturală, intensă și emoționantă.
M-am bucurat mult că sala a fost plină – sold-out! – semn că jazzul are locul lui și e iubit în Cluj. Și m-am bucurat și mai tare că am fost acolo cu un prieten drag, căruia i-am tot povestit despre concertele astea. L-am văzut cum s-a lăsat prins în atmosferă, cum a gustat spectacolul, cum a zâmbit. E ceva aparte în a fi martor la momentul în care cineva descoperă magia jazzului live.
E un privilegiu să stai în primele rânduri. Nu doar pentru că ești aproape de scenă și vezi fiecare expresie, fiecare gest al muzicienilor. Ci și pentru că ai posibilitatea de a întoarce uneori capul, de a privi sala – și magia fețelor care trăiesc muzica te emoționează poate chiar la fel tare ca spectacolul în sine. Poți închide ochii și lăsa muzica să-ți deseneze vederea.
A fost o seară care mi-a atins inima. La un moment dat, o doamnă aflată in primul rând la câteva scaune distanță mi-a atras atenția – elegantă, cochetă, în vârstă (foarte), dar cu o bucurie molipsitoare pe chip, zâmbind larg și trăind fiecare moment al concertului. A fost ceva extrem de emoționant în această prezență senină, un reminder că muzica nu are vârstă, doar inimă.
Trio-ul ne-a plimbat prin piese alese de pe câteva dintre albumele lor – și am fost sincer fericit că multe dintre ele au fost de pe „Birds”, albumul meu preferat.
Sound-ul lor e ușor de recunoscut din prima secundă: melodic, accesibil, dar plin de nuanțe, fără să cedeze vreun gram din profunzime.
Martin atingea clapele într-un fel care te făcea să crezi că pianul nu e doar un instrument, ci o parte din el, o extensie firească a ființei lui.
Omar, pe care îl știți și din concertele cu Triosence, atingea coardele contrabasului iar vibrația lor se sincroniza, cumva magic, cu vibrația sufletului meu.
Iar Jürgen… nu știu dacă mai bătea de fapt în tobe – părea că dictează ritmul pe care îmi trăiam viața în momentele alea.
Și ce frumos e când, după concert, rămâi la povești cu artiștii. Am petrecut câteva ore alături de colegii din JFR Cluj, de Ciprian, Martin, Omar și Jürgen. Sunt oameni calzi, deschiși, cu picioarele pe pământ, cu umor și cu povești care te prind. La un pahar de Fetească Neagră românească, cu mâncare ardelenească pe masă, am vorbit despre, muzică, familie, Hamburg, Dalarna, motociclete, festivale de metal, întâmplări și bucurii.
A fost o seară între prieteni, pe scenă și în sală. Iar când seara se încheie cu muzica încă în urechi și cu gândul că ai fost parte din ceva autentic, real, știi că ai fost exact unde trebuia.
Mari mulțumiri Ciprian, Jazz Fan Rising, Centrului Cultural German și Goethe-Institut București – ne-ați dăruit o seară frumoasă tare.
JFR Chronicles: Tingvall Trio in Cluj – an evening full of music, friendship, and joy
Three friends – a Swede, a Cuban, and a German (sounds like the start of a joke, but I promise it’s not) – who made Hamburg their home, arrived in Cluj this week. And what they brought with them wasn’t just a concert, but a whole mood. Tingvall Trio took to the stage on March 20th at ANMGH and offered us a night that was natural, intense, and deeply emotional.
I was so glad to see the hall full – sold out! – a sign that jazz has a strong, living, and beloved place in Cluj. And even happier that I was there with a dear friend, someone I’d been telling about these concerts for a while. I saw how he got swept up in the atmosphere, how he soaked it all in, how he smiled. There’s something magical about witnessing the moment someone discovers the live jazz experience for the first time.
Sitting in the front rows is a privilege. Not just because you’re close to the stage and can see every expression and gesture. But because you can also turn your head, look back at the audience – and be touched by the wonder on their faces as they live the music. You can close your eyes and let the music paint your inner vision.
It was a night that truly touched my heart. At one point, I noticed a lady in the front row, just a few seats away – elegant, stylish, clearly elderly (very), but with such a contagious joy on her face, smiling broadly and fully immersed in the concert. It was incredibly moving – a reminder that music knows no age, only heart.
The trio took us through carefully chosen tracks from a few of their albums – and I was genuinely happy that many of them were from “Birds”, my personal favorite.
Their sound is instantly recognizable: melodic, accessible, yet full of depth and nuance, never losing its substance.
Martin played the piano in a way that made you feel the instrument wasn’t separate from him – it was part of him, a natural extension of his being.
Omar, whom many of you know from his work with Triosence, plucked the strings of his double bass with such finesse, and the vibrations somehow aligned perfectly with the rhythm of my own soul.
And Jürgen… I’m not even sure he was still drumming – it felt like he was dictating the tempo of my life in that moment.
And how lovely it is when, after the concert, you stick around to share stories with the artists. I spent a few hours with my JFR Cluj collegues, with Ciprian, Martin, Omar, and Jürgen. They’re warm, grounded, funny, and full of stories that pull you in. Over a glass of Romanian Fetească Neagră, with Transylvanian food on the table, we talked about music, family, Hamburg, Dalarna, motorcycles, metal festivals, life stories and shared joys.
It was a night among friends – both on stage and in the audience. And when the evening ends with music still echoing in your ears and the feeling that you were part of something real and true, you know you were exactly where you needed to be.
Huge thanks to Ciprian, Jazz Fan Rising, the German Cultural Center, and the Goethe-Institut Bucharest – you gave us such a beautiful night.
