Uneori, un concert este mai mult decât un concert. E o declarație, o celebrare și, uneori, un rămas-bun. Ultimul concert al lui Alune Wade Quintet în această formulă, susținut la ANMGH Cluj, a fost exact asta: o explozie de ritmuri, emoție pură și un omagiu adus albumului „Sultan”, cel care i-a consolidat locul în jazz-ul contemporan.
ALUNE WADE – Pharaoh’s Dance Live at JazzAhead 2024
„Sultan” – AȘA se face un album!
Criticii de la The Arts Fuse (Boston) l-au descris perfect: „funky, liric, sentimental, exotic, ritmat, multicultural, onest, politic, emoționant, intim, bine-produs-dar-fără-snobisme, jazzy, rock, conștient la istorie, experimental, ferm, fără clișee, cinematografic și ambițios fără a fi pretențios”. „Sultan” a fost inclus de Downbeat în lista celor mai bune albume de jazz ale anului 2022, iar la Cluj am înțeles exact de ce.
De la primele acorduri, Alune Wade și trupa sa au transformat scena într-un tărâm fără granițe, unde Maghrebul s-a întâlnit cu jazz-ul, unde influențele sufi și berbere s-au împletit cu groove-uri hipnotice. Basul său ferm, dar fluid, a fost coloana vertebrală a serii, iar alături de el, fiecare membru al trupei a strălucit. Camille Passeri a creat solo-uri de trompetă ce pluteau ca niște incantații, Cédric Duchemann a adus o profunzime cinematografică prin clapele sale, Harry Ahonlonsou a țesut ritmuri ce nu lăsau loc de repaus, iar Alix Goffic a dat pulsul unei nopți ce părea să nu se mai termine.
O despărțire cu foc și pasiune
Deși a fost ultima lor apariție împreună, n-a fost nimic melancolic în felul în care au cântat. Din culise, Alune a recunoscut că fiecare seară din acest turneu a fost specială, dar Clujul a avut un „ceva” aparte: „A fost ca acasă. Când vezi oamenii vibrând cu tine, cântând, dansând… știi că ai făcut ce trebuie.”
Când concertul s-a încheiat, publicul a refuzat să accepte liniștea. Au urmat minute nesfârșite de aplauze, bis și o sesiune maraton de autografe, selfie-uri și povești împărtășite cu artiștii.
Un final apoteotic, dar nu un adio
Într-o lume muzicală unde formațiile se nasc și se transformă continuu, această formulă a Alune Wade Quintet a lăsat o amprentă profundă. Și deși turneul s-a încheiat, moștenirea „Sultanului” va continua – pe scenele viitoare, în boxele celor care i-au descoperit muzica și, cu siguranță, în inimile celor care au fost la Cluj în acea seară de neuitat.







